Peste 100.000 de cetățeni și-au plătit taxele și impozitele prin Stațiile de Plată SelfPay în primele două luni din 2021

Mai mult de 100.000 de români au ales în lunile ianuarie și februarie 2021 Stațiile de Plată SelfPay pentru plata taxelor și impozitelor, precum impozitele pe clădiri, impozitele pe terenuri sau pe alte bunuri, taxele de salubrizare, plata parcării de reședință, amenzi, dar și taxele pentru starea civilă.

 

Numărul plăților de taxe și impozite realizate în primele două luni ale anului 2021 prin Stațiile de Plata SelfPay a crescut cu 78% față de aceeași perioadă a anului anterior, ponderea cea mai mare fiind deținută de impozitele pe clădiri, mijloace de transport și terenuri (47,6%), urmate de taxa pentru parcarea de reședință (38%).

Plata acestor taxe se poate realiza în cea mai mare rețea națională de Stații de Plata self-service, pentru instituțiile care au ales să-și extindă metodele de colectare către soluția digitală de plată oferită de SelfPay, astfel încât cetățenii să nu se mai deplaseze la ghișeele primăriilor: București – Sectoarele 4, 5 și 6, Arad, Sibiu sau Ciugud.

Această facilitate permite efectuarea de plăți în deplină siguranță pentru cetățeni, permițându-le să evite aglomerația și contactul cu alte persoane. Tot ce trebuie să facă o persoană cu domiciliul în zonele teritorial administrative menționate mai sus, care dorește să achite taxele și impozitele este să meargă la cea mai apropiată Stație de Plată SelfPay să-și introducă datele necesare, plata fiind imediat înregistrată.

“În ultimii doi ani, prin rețeaua sa de peste 5.500 de Stații de Plată de tip self-service, SelfPay a devenit un actor tot mai vizibil și important în procesele de digitalizare a organizațiilor și a autorităților publice centrale sau locale din România, precum și în comunitățile în care activează. Soluția digitală de plată dezvoltată de SelfPay ajută administrațiile locale să devină un partener confortabil în dialogul și interacțiunea cu cetățenii prin soluții digitale de plată performante, sigure și ușor de accesat, fără să fie nevoie de activități de instruire a personalului care activează în cadrul departamentelor de specialitate. Prin reţeaua de Staţii de Plată SelfPay asigurăm accesul facil tuturor cetăţenilor, indiferent de statutul social şi de metodele de plată preferate, la un sistem modern de plată a taxelor şi impozitelor, simplu, rapid și în siguranţă.”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.

Cele peste 5.500 de Stații de Plată SelfPay, la care este disponibilă această facilitate, sunt amplasate în peste 1.000 de localități din țară și pot fi găsite în rețele de retail modern precum Profi, Carrefour, Kaufland, Mega Image, în centre comerciale, benzinării, bănci sau în magazine de proximitate, în intervale orare de pâna la 24/7. Dintre acestea, Stațiile de Plată SelfPay amplasate în magazinele de retail modern se numără în topul preferințelor pentru efectuarea plăților de taxe și impozite în primele luni ale anului (23,5%). Acestea sunt urmate de Stațiile de Plată SelfPay, amplasate în sediile primăriilor sau ale direcțiilor de taxe și impozite (23%), iar pe locul trei se poziționează Stațiile de Plată SelfPay amplasate stradal (12%), care sunt urmate de cele din unitățile bancare sau IFN-uri (9%), parcări, centre comerciale, magazine de proximitate, piețe și benzinării.

 

Despre SelfPay

SelfPay deține cea mai mare rețea de Stații de Plată de tip self-service din România. În prezent, rețeaua SelfPay numără mai mult de 5.500 de Stații de Plată, cu peste 170 de servicii disponibile. Stațiile de Plată SelfPay pot fi găsite în marile rețele de retail (Mega Image, Profi, Kaufland, Carrefour), centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise. Din 2020 SelfPay este membru al Asociației Române de Fintech, organism care reprezintă interesele antreprenorilor români care dezvoltă produse tehnice în industria serviciilor financiare.